Amenzi uriașe pentru cei care vor frauda tezele de licență și master
Din acest an, toate tezele de licență și de master din vor fi verificate cu ajutorul unui soft antiplagiat.
Măsura vine pe fondul îngrijorărilor tot mai mari legate de fenomenul comercializării tezelor "la comandă". Ministrul a propus sancțiuni mult mai dure pentru cei implicați în elaborarea acestor lucrări.
Reprezentanții mediului academic prezenți la discuțiile organizate la Parlament au susținut inițiativele autorităților și au propus regîndirea examenelor cît și creșterea gradului de responsabilitate al profesorilor.
"Ceea ce putem face noi pe intern sînt niște măsuri dure care ar fi o exmatriculare automată, ar fi o neadmitere a încadrării în sistemul universitar pe viitor dacă am găsit așa ceva", a menționat Alexandru Stratan, Academia de Sttudii Economice
Pentru a combate plagiatul academic, ministrul Educației a anunțat inițierea unor reforme legislative majore. Astfel, urmează ca toate tezele din acest an să treacă prin acest soft.
În acest an, studenții vor semna o declarație pe propria răspundere că nu au utilizat AI în alt scop decît pur redacțional. Cei care vînd tezele pot să fie amendați cu sume uriașe.
Distribuie:
Lasă un răspuns