Încarcă acum

"Grădini lăuntrice" - expoziție de pictură la Muzeul Național de Artă

Picturile semnate de Valentina Druțu sînt expuse la Muzeul Național de Artă al Moldovei. Cei pasionați de frumos o pot descoperi pe artista, care impresionează prin sensibilitatea și expresivitatea lucrărilor sale.

Valentina Druțu și-a inaugurat la Chișinău prima expoziție personală, intitulată „Grădini lăuntrice”. 

„Toate lucrările acestea, de fapt, și titlul acestei expoziții, „Grădini lăuntrice” se referă la interiorul nostru, la sentimentele pe care noi le nutrim și față de semeni, dar și față de natură. sînt pești, sînt insecte, sînt păsări.

Toate aceste elemente transmit un mesaj de aducere aminte să ne îndreptăm către natură”, povestește pictorița Valentina Druțu.

„Expoziția aceasta vine ca o primăvară, așa o stare de curat, de frumos. Este o pictură care mie personal îmi aduce așa o bucurie, o bucurie așa cumva ascunsă, foarte delicată”, spune artistul plastic, Ghenadie Jalbă. 

În aceste vremuri, cînd lumea artistică este dominată de experiențe extravagante, Valentina Druțu are curajul de a rămîne de trei decenii fidelă unui discurs plastic inedit. 

Incursiunea în armonia naturii din lucrările Valentinei Druțu poate fi admirată la Muzeul Național de Artă al Moldovei pînă pe 17 iulie.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *