Mai multe familii din Căușeni s-au trezit cu polițiștii la poartă
Mai multe familii din raionul Căușeni s-au trezit, în ultimele zile, cu polițiștii la poartă.
Oamenii legii au desfășurat acțiuni de informare dedicate persoanelor în etate, pensionarilor și familiilor vulnerabile, explicîndu-le cum pot evita să cadă în plasa escrocilor.
Campania are loc în contextul în care aproape zilnic sînt înregistrate apeluri la Serviciul 112, prin care locuitorii raionului Căușeni anunță că sînt contactați telefonic de persoane care încearcă să-i înșele.
Pentru a preveni astfel de fraude, polițiștii din Căușeni merg din casă în casă, în mai multe localități ale raionului, și îi îndeamnă pe cetățeni să fie tare atenți.
Angajații Inspectoratului de Poliție Căușeni au pornit o amplă campanie de informare privind prevenirea cazurilor de escrocherie. În ultimele zile, echipajele de poliție se deplasează dintr-o localitate în alta și îi informează pe vîrstnici, dar și pe cetățenii din categoriile vulnerabile, despre cele mai frecvente metode folosite de escroci.
Oamenii legii afirmă că, de la începutul anului, pe teritoriul raionului au fost înregistrate mai multe cazuri în care cetățenii au rămas fără bani sau bunuri după ce au fost înșelați de persoane necunoscute. Dacă unele victime au pierdut sume mai mici, altele au fost prejudiciate cu zeci sau chiar sute de mii de lei, sub pretextul unor investiții în criptomonede sau prin alte scheme frauduloase.
Vîrstnicii din raionul Căușeni spun că aceste acțiuni de informare sînt mai mult decît binevenite. Mulți dintre ei afirmă că au auzit despre astfel de escrocherii și consideră că prevenirea este cea mai eficientă metodă de protecție.
Distribuie:
Lasă un răspuns