Moldova trece pragul de patru milioane de cetățeni. Cîți se află peste hotare
Republica Moldova a depășit în acest an pragul de 4 milioane de cetățeni, potrivit statisticilor prezentate de economistul Veaceslav Ioniță.
Potrivit datelor prezentate de economist, la începutul trimestrului III din 2026, Republica Moldova avea aproximativ 4,046 milioane de cetățeni cu acte în regulă. Dintre aceștia, circa 3,6 milioane sînt pe malul drept al Nistrului, iar aproape 360 de mii în regiunea transnistreană.
Totodată, statisticile prezentate de Ioniță arată că aproximativ 1,34 milioane de cetățeni de pe malul drept se află peste hotare. În țară locuiesc circa 2,34 milioane de cetățeni.
Economistul anunță că numărul total ar putea fi chiar mai mare.
„Numărul real al cetățenilor ar putea fi și mai mare, ajungînd la circa 4,13 milioane”, a spus Veaceslav Ioniță, explicînd că în aceast calcul ar putea fi incluși și copiii născuți peste hotare în familii de cetățeni moldoveni.
Potrivit datelor prezentate de economist, numărul cetățenilor moldoveni din regiunea transnistreană a crescut în ultimul deceniu. Dacă în urmă cu zece ani aproximativ 224 de mii de persoane din regiune nu aveau cetățenia Republicii Moldova, în prezent cifra a scăzut la circa 85 de mii.
În același timp, Ioniță atrage atenția asupra unei probleme demografice importante: o mare parte dintre cetățenii Republicii Moldova se află peste hotare, ceea ce influențează direct numărul populației active și forța de muncă din țară.

Distribuie:
Lasă un răspuns