Încarcă acum

Brutăria din satul Talmaza înseamnă muncă de 30 de ani și mereu miros de pîine proaspătă

În satul Talmaza, raionul Ștefan Vodă, o brutărie de familie funcționează din anul 1995 și aprovizionează în prezent magazine și instituții din raioanele Ștefan Vodă și Căușeni.

Afacerea a început cu doi oameni – soț și soție. Prima pîine au făcut-o împreună, iar copiii erau încă mici. Astăzi, brutăria are mai mulți angajați, iar unele dintre brutărese muncesc aici de peste 17 ani.

Pe rafturi ajung mai multe sortimente de pîine, franzelă, pîine feliată, dar și produse pregătite pentru școli, grădinițe și alte instituții. Brutăria produce și colaci pentru nunți, sărbători sau alte ceremonii.

În perioadele cu multe comenzi, mai ales, de sărbători, brutăresele spun că pot pregăti peste o mie de colaci într-o singură zi. Au fost perioade în care producția a ajuns și la aproximativ 1.600 de colaci. Secretul, spun brutăresele, este respectarea tehnologiei, calitatea făinii și timpul de dospire și coacere. 

Brutăria are și moară proprie, iar rețeta de bază rămîne una simplă: apă, sare și drojdie. În ultimii ani, brutăria încearcă să se adapteze și noilor preferințe ale cumpărătorilor. Pe lîngă pîinea tradițională, aici se produce și pîine cu secară și tărîțe. 

Totuși, angajații spun că cea mai căutată rămîne pîinea proaspătă, cu gustul pe care cumpărătorii îl asociază cu pîinea făcută acasă. 

După 31 de ani de activitate, brutăria din Talmaza continuă să funcționeze zilnic și să ducă pîine proaspătă în localități din sud-estul Republicii Moldova. Pentru familia care a pornit afacerea, brutăria a devenit nu doar un loc de muncă, ci și o parte din viața satului în care și-au crescut copiii și în care au ales să rămînă.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *