Fermentarea vinului poate deveni periculoasă: recomandări pentru gospodari
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a demarat o campanie de prevenire a intoxicațiilor cu dioxid de carbon care se poate acumula în timpul fermentării vinului. Salvatorii îi îndeamnă pe cetățenii care produc vin în gospodării să respecte măsurile de siguranță, pentru a evita cazurile grave și decesele.
Activitatea de informare s-a desfășurat joi, 18 septembrie, într-o gospodărie din comuna Grătiești, municipiul Chișinău. Specialiștii IGSU au explicat că, în timpul fermentării mustului, dioxidul de carbon se poate acumula în spații închise și slab ventilate, devenind periculos pentru oameni.
Potrivit salvatorilor, dioxidul de carbon este un gaz incolor și inodor, mai greu decât aerul. În concentrații ridicate, acesta poate provoca dureri de cap, amețeli și vomă, iar în cazuri grave poate duce la convulsii, comă sau deces.
IGSU recomandă ca recipientele cu must să nu fie amplasate în spații închise și să fie asigurată o ventilare corespunzătoare a încăperilor în care are loc fermentarea.
Salvatorii mai atenționează că, înainte de a intra într-un beci sau într-o încăpere unde fermentează vinul, nivelul de oxigen poate fi verificat cu ajutorul unei lumânări. Dacă aceasta se stinge, nivelul de oxigen este insuficient, iar încăperea trebuie părăsită imediat.
De asemenea, cetățenii sunt îndemnați să anunțe o persoană apropiată înainte de a intra într-un astfel de spațiu și să nu încerce să salveze o persoană intoxicată fără echipament de protecție adecvat, întrucât există riscul ca și salvatorul să devină victimă.
În situații de risc, oamenii trebuie să apeleze Serviciul 112.
Potrivit datelor IGSU, în perioada 2016–2024, în Republica Moldova au fost înregistrate 15 decese provocate de intoxicația cu dioxid de carbon rezultat în urma fermentării vinului. Două persoane au murit în 2016, câte cinci în 2017 și 2018, una în 2019 și două în 2024.
Activitățile de prevenire vor continua pe toată perioada de producere a vinului, în toate raioanele țării.
Distribuie:
Lasă un răspuns