Șase vînători, amendați pentru încălcarea regulilor de vînătoare
Șase vînători au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 9.000 de lei, după ce inspectorii de mediu au documentat mai multe încălcări ale legislației privind desfășurarea activităților de vînătoare. Controalele au fost făcute în raioanele din centrul și sudul Republicii Moldova, în zilele de odihnă.
Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, în cadrul acțiunilor au fost verificate cinci echipe de vînători care practicau vînătoarea autorizată la mistreț și vînătoarea legală la păsări.
În urma verificărilor, inspectorii au constatat mai multe abateri de la normele privind protecția și folosirea fondului cinegetic. Pe numele celor șase persoane au fost întocmite procese-verbale contravenționale.
Printre cele mai grave nereguli depistate se numără transportarea armelor încărcate în mijloacele de transport, fapt care pune în pericol siguranța persoanelor.
De asemenea, unii vînători aveau cartușe încărcate cu alice care nu corespundeau speciilor pentru care fusese autorizată partida de vînătoare. Inspectorii au mai constatat că unele grupe nu aveau truse medicale pe întreaga durată a activității.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului reamintește că practicarea vînătorii presupune respectarea strictă a legislației și a regulilor de securitate, inclusiv în ceea ce privește utilizarea armelor și muniției.
Controalele vor continua, inclusiv în zilele de odihnă, pentru prevenirea braconajului și protejarea resurselor cinegetice.
Distribuie:
Lasă un răspuns