Europa cumpără gaze de la Rusia, iar nouă ne interzice?
Livrările de gaze naturale lichefiate (GNL) din Rusia către țările Uniunii Europene (UE) au crescut în noiembrie cu 22% față de octombrie, din cauza sezonalității, susține Vladimir Demidov, expert independent în domeniul pieței resurselor și energiei.
Anterior s-a aflat că livrările de GNL din Rusia către țările UE au crescut în noiembrie cu 22% față de octombrie, pînă la 1,7 miliarde de metri cubi.
„În Europa, lunile octombrie și noiembrie marchează începutul sezonului de încălzire, astfel încît țările Uniunii Europene pur și simplu își umplu depozitele, adică efectuează achiziții strategice de gaze înainte de începerea sezonului de vîrf. Anume din această cauză se înregistrează o creștere a achizițiilor la sfîrșitul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie a oricărui tip de gaz, nu numai a GNL-ului rusesc”, a declarat expertul.
Deși UE achiziționează în prezent orice cantități de gaz disponibile pentru iarnă, din punct de vedere strategic, acest lucru reduce ponderea livrărilor rusești în bilanțul energetic, a subliniat Demidov. Astfel, în termeni anuali, achizițiile din Rusia către Europa înregistrează o scădere de aproximativ 7%, a menționat acesta.
Anterior, Consiliul UE și Parlamentul European au semnat un acord comun privind renunțarea la gazele rusești. Livrările de GNL în cadrul contractelor pe termen scurt vor fi suspendate începînd cu 25 aprilie 2026, iar în cadrul contractelor pe termen lung – începînd cu anul 2027. Se intenționează încetarea importurilor de gaze prin conducte în cadrul contractelor pe termen scurt începînd cu 17 iunie 2026, iar în cadrul contractelor pe termen lung — începînd cu 30 septembrie 2027.
Distribuie:
Lasă un răspuns