Razii la Soroca: Ce-au descoperit inspectorii de mediu
Inspectorii de mediu din Soroca, în colaborare cu polițiștii Inspectoratului de Poliție Soroca și cu Poliția de Frontieră, au desfășurat recent o serie de acțiuni comune orientate spre prevenirea și combaterea braconajului, precum și a tăierilor ilegale de masă lemnoasă.
Scopul principal al acestor activități a fost protejarea fondului silvic, menținerea echilibrului ecologic și descurajarea faptelor ce afectează flora și fauna din regiune
Pe parcursul misiunilor, echipele mixte au realizat patrulări și verificări în zone cunoscute cu risc sporit, intervenind atît pe timp de zi, cît și pe timp de noapte pentru a identifica eventualele încălcări.
Totodată, au fost desfășurate discuții informativ-preventive și instructive cu localnicii și cu membrii Asociației de Vînători. În cadrul acestora, autoritățile au subliniat importanța respectării legislației în vigoare și a protejării resurselor naturale, accentuînd rolul comunității în combaterea braconajului și a tăierilor ilegale.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului îndeamnă cetățenii să semnaleze orice activitate suspectă și să contribuie la protejarea patrimoniului natural al țării.
Distribuie:
Lasă un răspuns