Studenții USM au reprezentat cu succes țara noastră la un concurs internațional
Echipa Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova (USM) a reprezentat cu succes țara noastră la cea de-a 33-a ediție a prestigiosului concurs internațional de arbitraj comercialt, desfășurat la Viena.
La concurs, au fost echipe din peste 390 de facultăți de drept din întreaga lume. USM a fost singura universitate din Republica Moldova participantă la competiție.
Studenții Mădălina-Camelia Sîlnic, Marinela Neamțu, Simona Patraș și Sorin Chirița au demonstrat profesionalism, spirit competitiv și excelente abilități de pledoarie, confruntîndu-se în rundele orale cu universități de prestigiu internațional din Africa de Sud, China și Franța.
Participarea la această competiție a încununat luni de pregătire intensă și a oferit studenților o experiență academică valoroasă, conexiuni internaționale și recunoaștere pe scena juridică globală.
USM continuă să promoveze excelența academică și să reprezinte țara în competiții internaționale de prestigiu.
Distribuie:
Lasă un răspuns