Încarcă acum

Anunțul oficial: Energocom a stabilit prețul mediu al gazelor pentru anul 2025–2026

Energocom a anunțat prețul mediu de achiziție a gazelor naturale pentru anul gazier 2025–2026, stabilit la circa 38,5 EUR/MWh, echivalent cu 410 EUR/1000 m³. Suma include și costul de transport pînă la punctul virtual de tranzacționare (VTP) Moldova

Potrivit unui anunț al Ministerului Energiei, deja au fost cumpărate peste 90% din necesarul de gaze pentru sezonul rece, printr-un proces de achiziție început în luna mai. În total, au fost contractate 7,44 milioane MWh, aproximativ 700 milioane m³ de gaze naturale, în condiții de „livrare fermă”. 

Achizițiile s-au realizat în cadrul a 54 de runde de licitații, la care au participat 13 companii internaționale din Elveția, Austria, Polonia, Cehia, România, Bulgaria, Germania și Olanda. 

Majoritatea contractelor sînt încheiate la preț indexat, utilizînd cotațiile TTF front month publicate de agenția internațională de referință Argus, corelate cu tranzacțiile de la Bursa Romînă de Mărfuri (BRM). 

Astfel, prețul exact de achiziție pentru fiecare lună va fi stabilit în ultima zi a lunii precedente livrării, în funcție de evoluțiile pieței.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *