Iată actele în baza cărora poți participa la alegeri
Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că, în conformitate cu prevederile cadrului legal, toți cetățenii cu drept de vot, atît din țară, cît și cei de peste hotare, vor putea vota la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025 în baza unuia dintre următoarele acte de identitate.
- cartea de identitate, buletinul de identitate al cetățeanului Republicii Moldova;
- cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate provizoriu;
- pașaportul de cetățean al Republicii Moldova, inclusiv cu termenul de valabilitate expirat, dacă nu au intervenit și alte situații în care, potrivit prevederilor legale, acesta a devenit nevalabil.
Comisia reiterează că alegătorii se vor prezenta cu actele de identitate fizice la secțiile de votare.
Totodată, subdiviziunile teritoriale ale Agenției Servicii Publice vor activa conform unui program special: 07:00 – 21:00
și la solicitarea cetățenilor cu vîrsta de peste 18 ani, care în ziua scrutinului nu vor deține acte de identitate necesare pentru exercitarea dreptului de vot, vor fi eliberate gratuit cărți de identitate provizorii și vor fi înmînate actele de identitate deja confecționate.
Republica Moldova își va alege Parlamentul pe 28 septembrie 2025. O decizie în acest sens a fost aprobată de deputații PAS, în cadrul unei ședințe plenare.
Distribuie:
Lasă un răspuns