Cursuri gratuite pentru șoferi de troleibuz: înscrierile sînt deschise
Î.M. „Regia Transport Electric” anunță deschiderea noilor grupe de instruire pentru conducători de troleibuz.
Programul are o durată de 5 luni și îmbină teoria cu practica pe traseu, oferind cursanților șansa de a obține o meserie cu loc de muncă stabil în transportul public.
Cursul include 3 luni de pregătire teoretică, conform standardelor pentru categoria F, și 2 luni de stagiu practic, unde viitorii conducători învață să gestioneze troleibuzul în condiții reale, cu pasageri. Studiile se desfășoară zilnic, cîte 6 ore academice, iar pentru înscriere nu este necesar să dețineți alte categorii de permis.
Centrul oferă săli moderne de studiu, personal didactic calificat și instructori cu experiență, iar participarea este gratuită.
Persoanele interesate se pot înscrie la adresa Str. M. Manole 8 sau la numerele de telefon 022 204 312 / 079 204 126.
Distribuie:
Lasă un răspuns