Încarcă acum

Fructele căzute și lăsate să putrezească - pericol pentru pomi

Fructele căzute și lăsate să putrezească la rădăcina pomilor pot deveni o sursă majoră de infecții și dăunători, avertizează agronomul consultant Daniel Drăgan.

„Dacă fructele sînt căzute și lăsate pe sol, reprezintă o foarte mare sursă de infecții și dăunători. Ele devin un rezervor natural de boli fungice, cum ar fi monilinia fructigenă, cunoscută și ca putregaiul brun”, explică Daniel Drăgan. 

Potrivit specialistului, ciuperca iernează în resturile de fructe și infectează pomii în primăvara următoare. În plus, mirosul dulce al fructelor aflate în fermentație atrage viespi, muște, gîndaci și chiar rozătoare, care pot transmite alte boli plantelor sănătoase.

Agronomul recomandă și o gestionare atentă a fructelor alterate. „Depinde de gradul de degradare. Dacă ele sînt doar supracoapte, pot fi compostate în condiții controlate, la o temperatură de circa 60 de grade, care distruge ciupercile patogene. Dacă însă sînt putrezite, mucegăite sau miros a fermentație, trebuie eliminate prin îngropare adîncă, de cel puțin 40–50 de centimetri”, precizează Daniel Drăgan

Neglijarea curățării solului poate duce la acumularea de bacterii și ciuperci dăunătoare. Pentru refacerea echilibrului natural, sînt necesare tratamente biologice și ecologice. 

„Metoda biologică presupune utilizarea produselor care conțin bacterii benefice. Acestea descompun resturile organice și neutralizează ciupercile dăunătoare. Ulterior se pot aplica produse cu bacterii și ciuperci benefice, cum ar fi trichoderma, care ajută la refacerea microflorei sănătoase a solului”, a mai adăugat expertul. 

Îngrijirea livezilor nu se încheie odată cu strîngerea recoltei, ci continuă prin curățarea și protejarea solului, pentru a menține sănătatea pomilor și a asigura o recoltă sănătoasă în anul următor.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *