Încarcă acum

Oamenii își fac rezerve de lemne pentru iarnă. Cîți bani scot din buzunar

Căușenenii care își încălzesc locuințele cu lemne sînt gata de iarnă. Potrivit datelor statistice, peste 64% din cele 1,3 milioane de locuințe din țară se încălzesc cu sobe.

Oamenii au scos din buzunare peste 15.000 de lei pentru 10 metri steri de lemn, care, spun ei, le vor ajunge pentru tot sezonul rece.

Fiodor Ochișor din satul Sălcuța Nouă, raionul Căușeni, zilele trecute, și-a cumpărat cîțiva metri steri de salcîm, iar joi-dimineața s-a apucat să-i taie. 

Spune că de aproape o lună face focul în sobă, iar pentru a se asigura că are rezerve suficiente pentru iarnă, și-a mai achiziționat rezerve

După ce sînt tăiate, lemnele sînt duse în cămară.Un metru ster de lemn, cu tot cu transport, costă circa 1.600 de lei. Soția bărbatului spune că, pe timp de iarnă, familia cheltuie în jur de 9–10 metri steri, chiar dacă mai pornesc și cazanul pe gaze naturale, atunci cînd vremea este mai blîndă. 

Potrivit datelor statistice, peste 64% dintre gospodăriile din țară se încălzesc cu sobe și lemne de foc, 18% sînt conectate la sistemele centralizate de încălzire, iar 16% folosesc sisteme autonome de încălzire pe bază de gaz, energie electrică, lemne sau cărbune.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *