Încarcă acum

O familie din Hagimus, raionul Căușeni, a crescut un harbuz de peste 40 kg în an secetos

Într-un an dificil pentru agricultori, marcat de secetă și recolte afectate de lipsa ploilor, o familie din localitatea Hagimus, raionul Căușeni, a reușit o performanță remarcabilă: a crescut un harbuz de peste 40 de kilograme.

Reușita aparține familiei Surschi, care a cultivat fructul direct în grădina proprie, sub cerul liber. Sergiu Surschi, capul familiei, povestește că ideea i-a venit după ce a văzut la televizor un fermier spaniol care a obținut un harbuz de 107 kilograme. Inspirat, acesta a cumpărat trei semințe speciale, soiul Carolina Cross American, direct de la agricultorul din Spania.

„Am plantat semințele în luna mai, iar pe la mijlocul lui iunie harbuzul era cît un bob de mazăre. Doar una dintre semințe a prins, dar iată că a dat un rezultat spectaculos”, povestește Sergiu Surschi. 

Performanța agricolă a devenit și motiv de sărbătoare. Harbuzul uriaș a fost tăiat și savurat împreună cu rudele, chiar în ziua aniversării bunicii, care a împlinit 90 de ani.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *