Biserica de lemn din Vorniceni, restaurată după mai bine de trei secole
Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Vorniceni, raionul Strășeni, și-a recăpătat frumusețea de odinioară după un amplu proces de restaurare
Potrivit unui anunț al Ministerului Culturii al Moldovei, lăcașul ridicat în anul 1685 este una dintre cele mai vechi expresii ale arhitecturii ecleziastice din lemn din Republica Moldova. După decenii de degradare, acesta a fost restaurat integral sub coordonarea managerului de proiect Jan Tartacuța, pe baza planului realizat de arhitectul Mihail Andrieș.
Procesul de restaurare a cuprins consolidarea fundației din piatră, refacerea structurii din lemn și a acoperișului din șindrilă, restaurarea pereților din lut cu împletitură de nuiele, reconstrucția clopotniței și amenajarea teritoriului adiacent. Astfel, lăcașul și-a recăpătat autenticitatea și frumusețea de odinioară, păstrând elemente originale din secolul al XVII-lea. În timpul lucrărilor a fost descoperită și icoana de hram a bisericii – Icoana Sfântului Mihail, o piesă unicat, realizată în două tehnici: sculptată în lemn și ulterior pictată.
Bisericile de lemn reprezintă adevărate comori ale patrimoniului național. Dacă în secolele XVII–XIX existau peste 180 de astfel de monumente, astăzi au mai supraviețuit doar 17, cele mai multe într-o stare avansată de degradare. Restaurarea Bisericii din Vorniceni este o victorie pentru memoria culturală a Republicii Moldova și o investiție în identitatea comunitară și spirituală.
Evenimentul de inaugurare a monumentului restaurat va avea loc miercuri, 17 septembrie 2025, începând cu ora 15:00.
Distribuie:
Lasă un răspuns