Încarcă acum

O schemă de vînzare a medicamentor pentru obezitate, destructurată de Poliție

Ofițerii Direcției Investigații „Nord” a Inspectoratului Național de Investigații au pus capăt unei scheme ilegale de comerț cu preparate medicamentoase și suplimente alimentare neautorizate, desfășurate atît pe teritoriul Republicii Moldova, cît și peste hotare.

Grupul, activ de o perioadă îndelungată, achiziționa produse medicale introduse ilegal în țară, pe care le depozita în locuințe private și le comercializa prin intermediul rețelelor sociale, prezentîndu-le drept remedii pentru obezitate, hipertensiune sau afecțiuni cardiace. 

Persoanele implicate nu dețineau autorizații legale pentru activitatea farmaceutică, iar produsele nu se regăsesc în lista suplimentelor alimentare aprobate în Republica Moldova. Activitatea lor încălca Legea privind activitatea farmaceutică, Regulamentul sanitar privind suplimentele alimentare, precum și alte norme legale în vigoare. 

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul unuia dintre figuranți, ofițerii au ridicat un lot considerabil de preparate neautorizate, cu o valoare estimată pe piața neagră de peste 450 000 de lei, precum și sume de bani provenite din comercializarea lor. Produsele erau vîndute la prețuri cuprinse între 6 000 și 16 000 de lei bucata, ceea ce indică un profit substanțial obținut din activitatea ilegală. 

В настоящее время ведутся следственные действия по установлению источника лекарств, путей их ввоза в страну и документированию всех лиц, участвовавших в незаконной схеме.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *