Încarcă acum

Elevii din municipiul Bălți revin la ore cu prezență fizică

Începînd de luni, 23 martie, elevii din gimnaziile și liceele din municipiul Bălți revin la ore cu prezență fizică, după reluarea alimentării cu apă.

În perioada 17 - 20 martie, în contextul crizei provocate de sistarea alimentării cu apă, după poluarea rîului Nistru cu petrol, elevii din municipiul Bălți au făcut ore în regim online. 

Menționăm că după aproape o săptămînă, locuitorii municipiului Bălți au apă la robinete. Livrările au fost reluate și la Soroca, Florești și Sîngerei. Doar că apa poate fi folosită doar în scopuri menajere. Pentru consum, oamenii trebuie să cumpere butelii sau să meargă la punctele de distribuție gratuită. 

Amintim că în R. Moldova a fost instituită stare de alertă de mediu în bazinul fluviului Nistru pentru 15 zile. Aproximativ 1.5 tone de produs petrolier ar fi ajuns în rîul Nistru, în urma unui atac asupra hidrocentralei de la Novodnestrovsk. 

Pentru a limita răspîndirea substanței în apa Nistrului, autoritățile au decis instalarea unor bariere de captare în zona Cosăuți - Iampol, precum și a unor filtre în unele localități, pentru a reduce cantitatea de poluant din apă. 

În perioada 11-12 martie, pomparea apei din Nistru a fost oprită preventiv, iar ulterior, din 14 martie, captarea apei pe tronsonul Naslavcea-Soroca a fost sistată total, după ce analizele au indicat depășiri ale normelor admisibile.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *