Încarcă acum

Peste 48 de mii de traversări ale frontierei în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, punctele de trecere a frontierei Republicii Moldova au fost traversate de 48 312 persoane și 10 408 mijloace de transport, anunță Poliția de Frontieră.

Cele mai tranzitate puncte au fost Aeroportul Internațional Chișinău, cu 15 831 de traversări, Leușeni — 6 393, Sculeni — 5 374, Palanca — 5 056 și Tudora — 3 057 de traversări. 

Pe sensul de intrare în Republica Moldova, autoritățile au refuzat autorizarea trecerii frontierei pentru 22 de cetățeni străini. 

Totodată, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate mai multe încălcări, printre care două cazuri de trecere ilegală a mărfurilor și bunurilor, un caz de traversare ilegală a frontierei de stat, șapte tentative de trecere ilegală a frontierei și trei cazuri de folosire a documentelor false. 

Poliția de Frontieră recomandă călătorilor să opteze, în caz de aglomerație, pentru puncte alternative de trecere. Pentru Leușeni-Albița pot fi utilizate Leova-Bumbăta sau Cahul-Oancea, pentru Sculeni-Sculeni — Costești-Stânca sau Lipcani-Rădăuți Prut, iar pentru Palanca-Maiaki-Udobnoe — Tudora-Starokazacie. 

Călătorii pot verifica situația în timp real la frontieră pe site-ul Poliției de Frontieră, iar pentru informații suplimentare pot apela Linia Verde: 022 259 717.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *