Zeci de elevi talentați din Soroca și-au prezentat lucrările în cadrul unei expoziții
În municipiul Soroca, a avut loc cea de-a XI-a ediție a expoziției de creație artistică cu genericul „Tinere talente sorocene”.
Evenimentul a fost organizat de către Direcția Învățămînt Soroca.
Expoziția a reunit zeci de elevi talentați din instituțiile de învățămînt ale raionului, care și-au expus cu emoție și mîndrie lucrările realizate manual în cadrul orelor de artă plastică și educație tehnologică.
Vernisajul a impresionat prin diversitatea creațiilor prezentate – de la desene și sculpturi, pînă la origami, articole croșetate și lucrări împletite în lozie.
Fiecare exponat a reflectat imaginația, creativitatea și răbdarea copiilor, transformînd evenimentul într-o adevărată sărbătoare a talentului și artei.
Vizitatorii au admirat frumusețea lucrărilor și au apreciat efortul și originalitatea participanților.
Distribuie:
Lasă un răspuns