„Sufletul și pînza sînt de nedespărțit”. Expoziție în memoria Ludmilei Țonceva
În Secția de Artă a Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova s-a deschis pe 21 iulie o expoziție de pictură dedicată memoriei remarcabilei pictorițe din Moldova, Ludmila Țonceva. 22 iulie, ea ar fi împlinit 80 de ani.
Tablourile sale se află într-un număr mare de colecții private și muzeale din întreaga lume, inclusiv în Galeria Tretiakov din Moscova.
Expoziția reunește 35 de lucrări ce transmit farmecul Chișinăului — orașul pe care artista l-a iubit și l-a redat pe pînză cu o sensibilitate deosebită. Peisajele urbane, atmosfera străzilor și frumusețea vieții de zi cu zi reflectă privirea caldă și profundă a Ludmilei Țonceva asupra capitalei, invitînd vizitatorii la un dialog simbolic cu creația și personalitatea sa.
Vernisajul de ieri a adunat colegi, prieteni, experți, precum și iubitori de artă, care au evocat parcursul de viață și profesional al Ludmilei Țonceva. Aceștia au remarcat maniera sa de a picta — deschisă, puternică, impetuoasă și plină de pasiune —, dar și energia sa intensă, subliniind că sufletul, respirația și pictura ei sînt de nedespărțit. Doctorul în studiul artelor Ludmila Toma a menționat că lucrările Ludmilei Țonceva sînt ușor de recunoscut chiar și după un mic fragment, datorită redării „vieții formei” și tensiunii sufletești profunde investite în fiecare pînză.
Artista plastică Nina Șibaeva a remarcat că Ludmila Țonceva a fost o persoană extrem de intelectuală și distinsă, dar care a rămas în același timp uimitor de simplă și deschisă în comunicare. Cu ea se putea discuta cu ușurință despre absolut orice. A rămas în memorie ca un om deosebit de binevoitor, vesel și receptiv, aflat mereu într-o dispoziție bună.
Păstrătoarea moștenirii artistice a Ludmilei Țonceva este Raisa Cupcea, datorită căreia sînt organizate expoziții memoriale după trecerea în neființă a pictoriței în anul 2017. Expoziția actuală va fi deschisă doar zece zile – pînă pe 31 iulie.
Distribuie:
Lasă un răspuns