Un grup de moldoveni a parcurs Munții Himalaya pe motociclete
La 5.800 de metri altitudine, pe un traseu de 2.000 de kilometri parcurs în nouă zile pe motocicletă, 23 de moldoveni au traversat Munții Himalaya.
Aceștia au înfruntat traseele dificile din India pînă la pasul Umling La, cel mai înalt punct al expediției. Aventura a avut loc în luna august, iar participanții mărturisesc că a fost o experiență de neuitat.
Misiunea a fost pregătită timp de mai multe luni, încă din toamna anului trecut. Motocicliștii și-au adaptat echipamentul pentru frig și ploaie și au ales vehicule potrivite pentru traseele de off-road.
„Începeam cursa pe ploaie, iar după două ore erau 38 de grade și o căldură dogorîtoare. Trebuia să scoatem tot echipamentul impermeabil și să-l punem în bagaje. Au fost și momente critice, cu căderi de pietre”, a povestit motociclistul Igor Pilotov.
Traseul de aproximativ 2.000 de kilometri a fost parcurs în condiții extreme. Pietrișul, schimbările bruște de temperatură și lipsa de oxigen au cerut o atenție maximă la fiecare kilometru. Experiența ghizilor din grup a fost esențială pentru siguranța tuturor.
„Am avut incidente chiar și cu motocicliști care au peste 25 de ani de experiență. În momentul în care te relaxezi, apar căzăturile și traumatismele”, a subliniat motociclistul Vadim Dolinski.
Punctul culminant al expediției a fost pasul Umling La, situat la o altitudine de 5.800 de metri, unde moldovenii au arborat drapelul Republicii Moldova în ajunul Zilei Independenței.
Distribuie:
Lasă un răspuns