Atacuri repetate într-un sat din Căușeni: cîinii ar fi omorît zeci de păsări
O femeie din satul Zaim, raionul Căușeni, cere ajutorul autorităților după ce, potrivit declarațiilor sale, 86 de găini, rațe și gîște ar fi fost omorîte de cîinii unui vecin. Liubovi Neculai, mamă a opt copii, spune că păsările erau o sursă importantă de hrană pentru familie în sezonul rece.
Femeia spune că atacurile au loc de aproape o lună, iar în ultimele două săptămîni a pierdut 86 de păsări. Potrivit acesteia, cîinii intră în gospodărie sărind peste garduri, iar încercările de a-i alunga nu au avut rezultat.
Problema ar fi apărut după decesul proprietarului animalelor, în urmă cu aproximativ două luni. În gospodăria acestuia s-ar afla 16 cîini, care ar fi rămas fără supraveghere permanentă.
Alți locuitori din zonă spun că au avut pierderi similare și se tem pentru siguranța copiilor. Unii spun că ocolesc să mai lase păsările în curte și că au fost speriați de cîini în timp ce se întorceau de la serviciu.
Distribuie:
Lasă un răspuns