Cu medalie de bronz de la Sofia: reportaj cu Federația de Box după Campionatul European
Cu flori, felicitări și direct de pe drum — așa au fost întîmpinați la Chișinău reprezentanții Federației de Box din Moldova, care s-au întors de la Campionatul European de la Sofia. Principalul rezultat al echipei naționale a fost medalia de bronz cîștigată de Alexandru Paraschiv în categoria de greutate de pînă la 65 de kilograme.
Turneul din capitala Bulgariei a fost primul campionat european al sportivilor de elită organizat sub egida World Boxing — o organizație internațională recunoscută de Comitetul Olimpic Internațional. Federația de Box din Moldova s-a alăturat oficial World Boxing în acest an.
Pe ringul de la Sofia au urcat 381 de sportivi din 42 de țări. Alexandru Paraschiv a obținut două victorii și a ajuns în semifinală. În meciul pentru calificarea în finală, boxerul moldovean a cedat în fața ucraineanului Elvin Aliyev și a încheiat competiția cu o medalie de bronz.
Alți trei reprezentanți ai Moldovei s-au oprit la un pas de podium. Andrei Chiriacov, la categoria de greutate de pînă la 85 de kilograme, Andrei Zaplitnîi — la categoria de pînă la 90 de kilograme și Daria Cozorez — la categoria de peste 80 de kilograme au ocupat locul cinci. Alți cinci boxeri moldoveni au încheiat campionatul pe locul nouă.
Рrincipalul obiectiv pentru viitor este medalia olimpică, care încă lipsește din palmaresul sportivului.
Distribuie:
Lasă un răspuns