Marele Premiu al Festivalului folcloric "Maria Drăgan" a ajuns la Soroca
Marele Premiu al Festivalului-concurs național al interpreților cîntecului folcloric „Maria Drăgan”, ediția a VIII-a, a ajuns la Soroca.
Interpreta Anișoara Spinei a obținut cea mai importantă distincție a concursului desfășurat duminică, 4 octombrie 2026, la Palatul de Cultură din Nisporeni. Pentru interpretă, premiul a venit ca o surpriză și, spune ea, reprezintă nu un punct final, ci un motiv de a munci și mai mult.
Festivalul a reunit interpreți de muzică populară într-un eveniment dedicat memoriei și creației Mariei Drăgan, una dintre vocile de referință ale folclorului din Republica Moldova. Gala laureaților a fost acompaniată de Orchestra de Muzică Populară „Mugurel”, condusă de Ion Dascăl.
Pentru Anișoara Spinei, participarea la concurs nu a însemnat doar competiție, ci și posibilitatea de a transmite prin cîntec o stare și o poveste.
„Eu am făcut ceea ce știu și iubesc: am muncit mult, m-am pregătit și am cîntat din suflet, așa cum am simțit. Am încercat să nu mă gîndesc la concurs sau la un premiu, ci pur și simplu să las vocea liberă și să spun povestea cîntecului așa cum o simt eu. Cred că această sinceritate a ajuns și la cei care m-au ascultat”, a spus interpreta.
Deși Marele Premiu reprezintă cea mai importantă distincție a festivalului, Anișoara Spinei spune că îl privește, mai ales, ca pe o responsabilitate.
„Marele Premiu îl primesc cu bucurie, dar și cu multă responsabilitate. Pentru mine, nu este un punct final, ci un motiv să muncesc și mai mult, să mă dezvolt și să caut mereu să fiu mai bună”, a punctat artista.
Distribuie:
Lasă un răspuns