Încarcă acum

Infecțiile virale la copii: Nu vă grăbiți să le dați antibiotice

Enteroviroza este una dintre infecțiile virale frecvente, în special, în rîndul copiilor, însă este adesea tratată greșit cu antibiotice.

Medicul internist Angela Selivanov atrage atenția că antibioticele nu au efect asupra virusurilor, iar administrarea lor fără indicație poate duce la efecte adverse și, în timp, la apariția rezistenței antimicrobiene. 

„Atunci cînd avem simptome de infecție respiratorie – nas înfundat, durere în gît, febră – și, totodată, simptome gastrointestinale, cum ar fi dureri sau crampe abdominale, diaree ori vărsături, această combinație este caracteristică enterovirozelor”, a explicat Angela Selivanov.

Infecția este întîlnită mai frecvent la copii, în special, la cei care frecventează școlile și grădinițele, unde contactul apropiat favorizează transmiterea. Virusurile se răspîndesc inclusiv prin mîini murdare. 

În primele zile, dacă simptomele sînt moderate, pacientul poate fi monitorizat acasă, însă este importantă hidratarea și urmărirea evoluției bolii. Febra de peste 38 de grade poate fi redusă cu medicamente uzuale precum paracetamolul sau ibuprofenul, în funcție de vîrstă și recomandările medicului.

Cel mai important este însă aportul de lichide.Totodată, în perioada bolii, alimentația trebuie să fie cît mai ușoară. Medicul recomandă evitarea alimentelor grele, prăjite, precum și a fructelor și legumelor crude. Pot fi consumate terciuri și carne fiartă, în funcție de toleranța pacientului. 

Antibioticele nu sînt recomandate în cazul unei infecții virale. 

„Antibioticul este un remediu foarte bun și eficient, însă el este pentru bacterii. În cazul unui virus, nu are cum să țintească acest agent”, a explicat medicul.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *