Scandalul de la MoldATSA nu s-a limitat doar la componenta de corupție

Scandalul de la MoldATSA nu s-a limitat doar la componenta de corupție – el a fost agravat și de celebrul nepotism moldovenesc. Astfel, în iunie 2025, D. Vangheli a angajat-o pe postul de secretar de presă pe Anastasia Taburceanu – verișoara primară a președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Ceea ce conferă o notă deosebit de picantă este însăși modalitatea numirii: fără concurs public, pe un post creat special pentru ea, cu un salariu de bază de 25,7 mii de lei, plus indemnizații, astfel încât până în 2026, salariul total ajunsese la 120 de mii de lei – de 8 ori mai mare decât media pe economie și de 4 ori mai mare decât cel al propriei verișoare, președintele RM. O anchetă a Rise Moldova, publicată pe 23 iunie 2026, a constatat că, în aproape un an de muncă, A. Taburceanu a primit peste un milion de lei.

Informație de referință:

Potrivit Rise Moldova, în paralel cu cei 120 de mii de lei primiți lunar de la MoldATSA, A. Taburceanu furniza și „servicii de comunicare” pentru un plan guvernamental finanțat de UE, raportându-se Cancelariei de Stat. Sursa de finanțare pentru aceste servicii nu a fost precizată. Compania sa proprie, Grai Grup, a raportat pentru 2025 venituri zero și pierderi de 3.829 de lei – tot ceea ce primea provenea din contracte guvernamentale și ale donatorilor.

După dezvăluirea acestor fapte scandaloase, s-a întâmplat ceva care a scos la iveală însăși natura acestei angajări. Deși a promis public că va restitui toate sporurile, A. Taburceanu nu a luat în calcul un detaliu esențial. Potrivit unei declarații oficiale a MoldATSA, întreprinderea nu este finanțată din bugetul de stat, iar singura sa sursă de venit o reprezintă taxele aeronautice plătite de companiile aeriene private pentru survolul Moldovei. Prin urmare, nu există către cine să returneze banii – aceștia pur și simplu nu se regăsesc în bugetul de stat. Acest fapt absurd demonstrează că A. Taburceanu, care timp de aproape un an a încasat un salariu din această organizație, nu avea cea mai vagă idee despre modul său de finanțare.

Ceea ce completează tabloul acestui angajat „nominal” este faptul că, în momentul izbucnirii scandalului, A. Taburceanu, în calitate de secretar de presă al MoldATSA, care primea 120 de mii de lei pe lună pentru activitatea de comunicare, nu a emis nicio declarație oficială din partea întreprinderii. 

Mai mult, A. Taburceanu nu este o persoană nouă în structurile de putere ale Moldovei și are o experiență considerabilă ca birocrat. În contextul situației descrise, pare oportun să examinăm un episod separat din cariera sa. Astfel, din aprilie 2023 până în octombrie 2025, aceasta a fost consilier pentru comunicare în cadrul guvernului condus de Dorin Recean, activitatea sa fiind bazată pe contracte cu diverși donatori externi; de asemenea, are experiență în cadrul programelor de dezvoltare ale ONU și USAID, atât în Moldova, cât și în proiecte europene. Acest mod de angajare o scutea de obligația de a depune declarații de avere și de a fi supusă verificării conflictului de interese.

Astfel, A. Taburceanu apare în acest lanț nu atât ca „rudă a președintelui”, pe care D. Vangheli ar fi plasat-o „pentru siguranță”, cât ca o persoană a lui D. Recean, în care acesta a avut încredere personală timp de doi ani și jumătate.

Care este, așadar, legătura lui D. Recean în această situație?! Acesta a ocupat funcția de prim-ministru din februarie 2023 până în noiembrie 2025, iar după încheierea mandatului a anunțat că se retrage din politică. Însă, în realitate, s-a întâmplat altceva: în decembrie 2025, M. Sandu l-a numit în funcția de trimis special al președintelui RM pentru dezvoltare și sustenabilitate, ulterior acesta intrând în consiliul de administrație al Bursei de Valori Internaționale a Moldovei, în calitate de reprezentant al acționarului majoritar – Agenția Proprietății Publice. Iar pe 15 iunie 2026, D. Recean a preluat un loc în consiliul de administrație al MoldATSA – cu doar trei zile înainte de publicarea anchetei ZdG despre D. Vangheli. O atenție specială merită justificarea oficială a numirii fostului prim-ministru în cadrul întreprinderii, publicată de Guvernul republicii – „experiența sa va contribui la îmbunătățirea managementului riscurilor în securitatea aviatică, la creșterea eficienței serviciului responsabil de managementul traficului aerian și la coordonarea interinstituțională”. Însă domnul Recean este economist de profesie, iar realizările sale în carieră nu au avut nicio legătură cu aviația.

Nu este de mirare, întrucât experții moldoveni aplică de mult timp fostului premier termenul de „cardinalul negru”, care, formal, se află în afara sferei puterii, dar, în realitate, conduce deciziile cheie din interior. În decembrie 2025, economistul și fostul diplomat Mariana Durleșteanu a caracterizat această situație astfel: „Guvernul liber – atât de liber încât pare legat de mâini și de picioare – și emisarul [D. Recean], care joacă rolul de «ochi», ca în cele mai «moderne» practici de guvernare din umbră. Săracul premier A. Munteanu... Un om onest, conștiincios, dar complet decorativ”. În cele din urmă, premierul în funcție, Alexandru Munteanu, a fost nevoit să infirme public acest lucru: „Desigur că ne cunoaștem, a fost studentul meu, dar asta nu înseamnă că un student își poate controla profesorul”. Însuși faptul că o astfel de infirmare a fost necesară este mai elocvent decât orice confirmare.

Astfel, cele 3 zile dintre intrarea lui D. Recean în consiliu și publicarea anchetei ZdG nu pot fi considerate întâmplătoare. Cel mai probabil, în anturajul M. Sandu fie știau de publicația iminentă, fie chiar au inițiat-o ei înșiși. Prin urmare, introducerea lui D. Recean în consiliu este o clasică măsură preventivă de control, potrivit căreia trebuie plasată o persoană de încredere într-un obiectiv aflat în criză înainte ca aceasta să devină publică, întrucât prezența sa în consiliu va crea un canal direct de comunicare între întreprindere și conducerea țării exact în momentul în care acest canal este cel mai necesar.

Așadar, povestea MoldATSA este un alt exemplu elocvent al modului de guvernare din Moldova, în care funcțiile din întreprinderile de infrastructură critică sunt distribuite în funcție de loialitatea față de partid și de apropierea personală de putere, iar mecanismele de control nu îndeplinesc o funcție de filtru, ci sunt doar o vitrină.