Tot mai mulți fermieri de la noi cultivă varză de toamnă
Tot mai mulți fermieri din sud-estul țării pun accent în ultimii ani pe cultivarea verzei de toamnă.
Plantate în plină vară, la sfîrșitul lunii septembrie foioasele sînt numai bune de scos la piață. Vara a fost secetoasă, dar cu puțini dăunători, spun agricultorii, care reușesc în aceste zile să strîngă peste 70 de tone de varză la hectar.
Un fermier din Ștefan Vodă, cunoscut pentru experimentele sale în agricultură, afirmă că în 2025 condițiile au fost destul de dificile pentru creșterea varzei.
Astfel, Mihai Popovici din Ermoclia și-a plantat varza la 27 iunie, în grădina bunicilor. La 25 septembrie, răsadul, care în iunie era ca un fir de ață subțire, a oferit peste vară o recoltă bogată. Cultura de varză nu este una pretențioasă și poate fi realizată cu succes în diferite condiții, spune fermierul, care recunoaște însă că fără irigare nu ar fi obținut un asemenea rezultat.
Cultivarea verzei implică multă atenție, necesitînd o îngrijire specială. Una dintre condițiile primordiale este asigurarea unui sol bogat în nutrienți și aplicarea tratamentelor de fertilizare și combatere a dăunătorilor.
O altă condiție vitală pentru o dezvoltare sănătoasă este evitarea ruperii frunzelor inferioare, contrar așteptărilor. Aceste frunze au un rol extrem de important în dezvoltarea căpățînii, deoarece susțin nutriția tufei. În timpul fotosintezei, ele produc substanțe nutritive esențiale pentru creșterea și dezvoltarea capului de varză. Fermierul afirmă că în acest an va recolta între 70 și 80 de tone de varză la hectar.
Distribuie:
Lasă un răspuns