Încarcă acum

Creştinii ortodocşi de stil vechi o sărbătoresc pe Sf. Parascheva

Creştinii ortodocşi de rit vechi o sărbătoresc astăzi, 27 octombrie, pe Sfînta Parascheva, considerată apărătoarea Moldovei.

Mai multe surse atestă că Sfînta Parascheva s-a născut în apropiere de Constantinopol, din părinți bogați și credincioși. 

Va merge la mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, unde se va nevoi cinci ani. Pleacă apoi către Țara Sfîntă, iar după ce vede Ierusalimul, se așează la o mănăstire de călugărițe din pustiul Iordanului 

La 25 de ani, un înger îi spune în vis să se întoarcă la locurile părintești. Revine în Epivat, fără a spune cuiva cine este și de unde vine. După doi ani, trece la cele veșnice.Ziua Sfintei Parascheva este marcată de o serie de tradiții, obiceiuri și superstiții, în această zi se fac praznice pentru morți și se împart ofrande, încep pregătirile de iarnă. 

Conform credințelor populare, în această zi se pomenesc morții și încep pregătirile pentru iarnă. De asemenea, în ziua Sfintei Parascheva există o singură, dar foarte strictă restricție: este categoric interzis să te ocupi cu meșteșuguri: a coase, a broda, a tricota sau a țese. Se crede că femeile care se ocupă cu astfel de lucruri nu se vor mărita în curând.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *